„Furturile sunt recurente. De aproximativ doi ani, întâlnim tot mai mulți părinți care au fost victimele acestora. Astfel că am început să comercializăm lacăte cu lanț speciale pentru cărucioare”, confirmă Sylviane Attali, administratora unui magazin din Paris.
Numărul exact al furturilor este imposibil de stabilit cu exacitate deoarece părinții renunță în general să depună plângere, convinși că nimeni nu la va găsi vreodată bunul.
În ultimii ani, dezvoltarea site-urilor de vânzări online a contribuit la prosperarea acestor furturi. Acestea au loc acum în plină zi și peste tot: în holurile clădirilor, la pediatru, la creșă, în fața școlilor, uneori chiar și în mașină sau grădină. Abia furate, cărucioarele se regăsesc majoritatea pe site-uri precum Le Bon Coin sau eBay, ca atare sau dezmembrate. Pe aceste site-uri, sutele de oferte se amestecă printre cele reale, ale unor particulari, ceea ce le face dificil de reperat.
Facilitate de Internet, furturile sunt motivate de prețul din ce în ce mai mare al cărucioarelor. Noi, acestea se vând în medie cu 200-1.000 de euro.
Marine, care locuiește în cartierul Bastille din Paris, își povestește experiența. „Valora 850 de euro. L-am lăsat două minute în holul clădirii, cât să las cumpărăturile și să plec. Când m-am întors, nu mai era acolo”, povestește ea.
Nici cărucioarele mai ieftine sau cele de ocazie nu sunt scutite. „Mi s-a furat căruciorul în urmă cu doi ani, în holul clădirii în care locuiesc. Era un cărucior de ocazie marca Bébé Confort. Nu lăsam în hol decât carcasa, dar chiar și aceasta a dispărut!”, se indignează Maud, care deține blogul mamanmaudtesteuse. „Până la urmă am cumpărat un cărucior sport destul de ușor pentru a-l putea urca în apartament. Nu îl lăsăm niciodată în hol”, povestește ea.
Impactul financiar este important pentru familii, obligate să cumpere un alt cărucior. „Este un obiect de care cu greu te poți lipsi în activitatea zilnică atunci când ai un bebeluș”, confirmă Sylviane Attali.